La început a fost Dumnezeu. Sau zei, sau nimic. Apoi, sinteză, spațiu, expansiune, explozii, implozii, particule, obiecte, combustie, fuziune. Haosul a plăsmuit ordinea, stelele se năşteau, străluceau și mureau. Planetele se învârteau în galaxiile lor trasând elipse invizibile, elementele se combinau și se transformau.
Viața evolua sau a fost creată. Celulele oscilau, se divideau, respirau adânc și ajungeau la liman. Apoi le creşteau picioare, înnotătoare, mâini, antene, guri, urechi, aripi și ochi. Ochi mari, deschiși, pregătiți să asimileze lumea întreagă, universul care creștea molcom, care se târa, care plana, înota și zdrobea totul înaintea sa.
Ochii se deschideau, se închideau și apoi se deschideau din nou. Am numit asta - a clipi. Deasupra noastră strălucea o stea pe care am numit-o soarele. Am numit pământul pământ. Și așa am numit totul. Așa ne-am dat nouă nume. Eram bărbat și femeie și cînd ne-am simțit singuri am găsit un mijloc de a face mai mulți ca noi. Am numit asta “a face dragoste” și multora le plăcea. Ne-am îndrăgostit. Am vorbit despre Dumnezeu, am ciocnit pietre din care au ieșit scântei și am făcut foc. Așa ne puteam încălzi și mâncarea a devenit mai gustoasă. Ne-am căsătorit și am avut copii. Copii care au plâns, au mers în patru labe și au crescut. Unul din ei s-a apucat să disece flori, uneori mâncând petalele. Altuia îi plăcea să alerge după veverițe. Ne-am luptat din cauza banilor, a onoarei, a femeilor. Ne-am înfometat, am angajat prostituate, am purificat apa. Am făcut compromise, am decorat, am devenit esoterici. Unul din noi a încetat să mai respire și pielea i-a devenit ușor albăstruie. Apoi alții i-au împărtășit soarta. Mai întâi i-am acoperit cu frunze iar apoi i-am înmormântat. Ne-am adus aminte de ei. I-am uitat. Am îmbătrânit.
Clădirile pe care le-am construit au devenit din ce în ce mai înalte. Am angajat avocați, am făcut comitete și am produs munți de documente. Am negociat, am mărturisit, ne-am îmbolnăvit și am căutat remedii. Am inventat rujul de buze, vaccinele, pilates, panourile solare, demersurile, bunele maniere, armele de foc, draperiile, terapia psihologică, mijloacele contraceptive, statutul social, întreţinerea, fairplay-ul, grupurile-ţintă, anti-depresivele, loţiunea solară, amenajarea peisagistică, avioanele Cessna, prăjiturile cu răvaş, chimioterapia, mâncările gata-preparate şi computerele. Am supărat activiştii politici și le-am amărât pe mamele noastre.
Tu te-ai născut. Ai învățat să mergi, te-ai dus la școală, ai făcut sport, te-ai culcat cu fete, ai mers la facultate, ai studiat psihologia, ai fost la concerte rock, te-ai implicat în politică, te-ai îmbătat, ai schimbat psihologia pe marketing, ai purtat pulovere pe gât, ai citit romane, ai fost voluntar, ai mers la filme și ai descoperit cât de mult îți place sosul de brînză albastră.
Am făcut cunoștință prin prieteni și la început nu te-am plăcut. Nici tu pe mine. Dar cu timpul ne-am obișnuit unul cu celălalt. Prima dată cînd am făcut dragoste ne aflam în spatele unei galerii de artă, stând în picioare, puțin băuți... Mi-ai luat capul în mâini și mi-ai spus că sunt frumoasă. Și tu erai frumos. Înalt, învelit în lumina galbenă a unui felinar stradal. Am mers apoi acasă la tine și am ascultat muzică - White Album. Am comandat ceva de mâncare. Ne-am certat, dar apoi ne-am împăcat, am gasit niște slujbe bune, ne-am căsătorit, am cumpărat un apartament, am făcut sport, am mâncat mai mult și am discutat mai puțin. Am devenit depresivă. Tu m-ai ignorat. Mă săturasem de tine. Ai început să bei prea mult și ai început să risipești banii. M-am culcat cu șeful meu. Am început să facem consiliere relațională și ne-am luat un câine. Am cumpărat o carte cu poziții de sex și am încercat-o pe cea care era mai puțin umilitoare - roaba. Tu ai luat lecții de zbor și te-ai abonat la Rolling Stones. Eu am învățat spaniola și m-am apucat de grădinărit.
Am avut niște copii care ne-au cam dezamăgit, probabil și din vina noastră. Tu ai fost prea indulgent și eu am fost poate prea critică. Dar i-am iubit, în orice caz. Unul din ei ne-a părăsit prea devreme - cineva l-a înjunghiat în metrou. Am suferit. Ne-am mutat. Am adoptat o pisică. Lumea părea nesigură, cheltuiam mai mult decât câștigam. Eram fățarnică și pusă pe scandal, tu deveneai confuz cu ușurință și oboseai la fel de repede. M-ai ignorat și eu m-am săturat de tine. Ne-am iertat. Ne-am adus aminte. Am făcut cocktailuri. Ne-am îmblânzit... Atunci a fost momentul acela, pe terasă, când ai spus - Îți vine să crezi tot ce s-a întâmplat?
Asta se întâmplase către sfârșit și mâinile îți tremurau deja. Cred că vorbeai despre tot, inclusiv despre noi. Voiai să spun și eu acelaşi lucru? Ca să nu se uite? Dar era prea mult pentru mine, să mă gândesc la tot. Nu puteam să o iau de la început. Am răspuns - Nu, nu chiar... Și am privit asfințitul soarelui. Un câine lătra undeva departe și tu erai obosit dar ai spus - Auzi? E un ham, ham... Și am rîs. Așa erai tu.
Acum întrebarea ta a devenit un proiect pentru mine iar casa noastră este plină de indicii. Citesc scrisori vechi și scormonesc peste tot. Îmi ascund fața în puloverele tale. Studiez cu grijă o poză pe care o făcusem la mare, cu soarele sclipind în ochii tăi și cu apa în spatele nostru. E o adevărată victorie să îmi amintesc de coșul de picnic și de pătura ta de plajă, cea cu dungi. E o victorie să îmi amintesc cum te-a înțepat o meduză și ai sărit urlând din apă. E o victorie să îmi amintesc cum te-am oblojit masându-ți imediat pielea cu un ciocan de șnițel și tu mi-ai spus că ți-e mai bine. Și voiam să îți spun că, azi dimineață, stând pe delușorul nostru m-am uitat la bucățica de pământ pe care am ales-o pentru noi, m-am uitat la petecele de iarbă verde, la magazia noastră micuță, am auzit același câine care lătra și am văzut nori de furtună ce se apropiau agale. Nu mă gândeam la rai, dar mi s-a părut că norii erau frumoși și mă uitam cum acopereau treptat soarele.

(Text apărut în New Sudden Fiction, W. W. Norton & Company, 2007. Poate fi auzit în lectura autoarei într-un podcast de la Radiolab din 2013).